joi, 24 iulie 2008

Si a fost Metallica!!!


Acum noua ani, cand Metallica concerta pentru prima data la Bucuresti, pe 9 iunie 1999, aveam doar 14 ani si abia faceam cunostinta cu rock-ul: Metallica, Guns'n'Roses sau Led Zeppelin. Pentru totii fanii rock-ului legenda, Metallica a revenit in Bucuresti, chiar daca dupa atat timp, pe 23 iulie 2008, zi care o sa imi aminteasca mereu despre unul din cele mai tari concerte din Romania, daca nu cel mai tare concert rock la care am asistat (alaturi de Apocalyptica, Hammerfall (Londra) sau Nightwish).

Pur si simplu bestial, asa as putea descrie prestatia de 2 ore a celebrei trupe Metallica. Ce poate fi mai emotionant decat 24.000 de oameni cantand, pe o ploaie parca fara sfarsit (noi am avut locuri la tribuna acoperita, deci am fost norocosi), versurile preferate la "Nothing else matters", "One" sau "Master of Puppets", in timp ce monstrii sacri ai metalului suna atat de bine live ca acum 20 de ani? (bine, pentru mine a existat momentul emotionant in care m-am logodit cu iubitul, dar asta e din alta poveste :) Nu mai vorbesc de jocul de lumini, artificii si pocnitori care a facut deliciul publicului la cele mai cunoscute piese ale trupei.

Mi-as fi dorit sa avem parte de si mai multa Metallica. Am recunoscut piese ca cele scrise mai sus, Fade to Black, Sad but true, Welcome home (Sanitarium), Seek and destroy, dar am tanjit nesperat de mult si dupa The Unforgiven (ambele parti) sau No leaf clover, ultima, desi poate mai putin cunoscuta, fiind, in opinia mea, una din cele mai tari piese din repertoriul trupei.

James Hatfield si baietii au promis ca vor reveni in toamna cu un nou album si un nou turneu mondial,asa ca avem toate sansele sa ii vedem din nou pe scena la anul. Rock on Metallica!

Mai multe despre concert pe 9am , Mediafaxsi top10music.ro.

Niciun comentariu: