joi, 24 iulie 2008

Gaudeamus Igitur

Astazi se implineste o saptamana de cand am absolvit "magna cum laude" Universitatea Romano-Britanica (URB), Facultatea de Administrarea Afacerilor, experimentul romano-britanic care mi-a demonstrat ca "daca vrei, poti". A fost un moment foarte emotionant, incununat cu doua ore de poze, poze si iar poze cu colegii, profesorii, prietenii, parintii etc.

Apreciata ca o facultate destul de grea, in care accentul se pune pe team-building, o noutate intr-o Romanie in care spritul competitiv individualist se afirma inca din scoala generala, aceasta nu e in sine o misiune imposibila, desi, atunci cand realizezi ca esti unul dintre cei doar 20 absolventi ai anului 4 (initial am fost inscrisi in jur de 60 de studenti, posibil chiar mai mult), stii ca ai dat tot ce ai putut sa continui.

Cele mai frumoase momente vor ramane cursurile lejere dinainte de vacante, orele mai mult decat amuzante cu dl Vulpoi, spiritul tanar al profesorului Nedelea (profesorul meu de licenta) fata de studentii sai, pauzele de cafea cu fetele jos in clubul IDM si aventura de 3 luni in Londra, care nu ar fi fost posibila fara demersurile facultatii.

Aventura continua pentru unii din noi cu angajarea sau plecarea in strainatate la un master (succes colegilor care pleaca in Londra). Deja am job-ul mult visat, ramane sa rezolv cu masteratul in strainatate. To be continued soon :)

Niciun comentariu: