luni, 22 septembrie 2008

Wall-Street a murit, traiasca Wall-Street!

Wall-Street a murit. Titlul soc din Ziarul Financiar de azi se refera la sfarsitul erei monstrilor americani de investitii.

De fapt, Wall-Street-ul mai respira, multumita interventiei autoritatilor americane. Si nu cred ca va muri, literalmente, vreodata, atat timp cat exista solutii. Morgan Stanley si Goldman Sachs sunt acum simple holding-uri bancare, sub controlul salvatorului Federal Reserve.

Se pare ca magia fondurilor de investitii si a instrumentelor financiare de pe Wall-Street a cam apus, dupa ce saptamana trecuta falimentul Lehman Brothers si vanzarea Meryll Lynch catre Bank Of America paraliza lumea financiara si bursiera.
Cine urmeaza?

joi, 18 septembrie 2008

Mihaela Radulescu si chilotii rosii

Dimineata ma uit de obicei, fugitiv, la Neata cu Razvan si Dani, in timp ce imi beau cafeaua cu lapte sau ma gandesc ce geanta sa asortez cu trenciul. Astazi au fost invitati d-l primar Sorin Oprescu si Mihaela Radulesca, subiect de barfa si de cover-uri in ultimele zile in presa tabloida, cu divortul iminent declarat.

"Raduleasca" a vorbit mai multe de campania anti-fumat, criticata, zic eu, de majoritatea romanilor si mai ales de presa. S-a vrut o campanie soc, in opinia mea, de genul "I'd rather go naked than wearing fur", cand vedetele americane pozau goale, pentru a incerca sa atraga atentia asupra faptului ca mii de animale sunt ucise pentru blana lor naturala si infatisate apoi pe podiumul modei.

Nu stiu exact cine si cum a venit cu ideea, ca oricum Romania nu a fost pregatita pentru asa ceva. Nu s-a inteles nici macar mesajul prea bine, problema fiind parca "chilotii rosi" prea stramti sau prea mici, plus goliciunea de pe bannerele outdoor din tara.

Mesajul e ok, in fond campania vrea sa transmita ca fumatul afecteaza in timp potenta si viata sexuala, care ar trebui sa puna pe ganduri macar amorezii. Ceva de genul fumatul nu e cool, dar sexul sigur e. :)

Nu apreciez deloc fumatul in sine, nu fumez, pur si simplu nu imi place gustul tigarii (nici macar mentolatele nu alunga duhoarea de tutun), nici mirosul innecacios al fumului de tigara. Dar fumez totusi pasiv, pentru ca oriunde m-as afla, pe o terasa,intr-o cafenea, intr-un pub sau intr-un club, cineva isi va aprinde la un moment dat, cu tipicul gest al dependentului de tutun, o tigara, al carei fum se va directiona, of course, spre mine.

M-am obisnuit deja cu acest lucru si nu cred ca imaginea unei vedete goala, fie ea si Miss Univers, va stopa atitudinea publicului larg in fata fumatului atat de "cotidian". Nici macar afisele macabre de pe tigari, nici macar faptul ca fiecare tigara aprinsa scurteaza viata (eu mi-am propus oricum sa traiesc mult) sau ca fumatul afecteaza si dorinta sexuala. Apropo de asta, nu mi se pare deloc atragator sa sarut o persoana cu gust amar de tutun.

"Fumatul e singura ta placere?" ar putea fi receptat destul de bine de romani, daca acestia ar intelege ca pachetul de tigari, deschis la fiecare 2-3 minute zilnic, ar putea fi inlocuit cu ciocolata, vin bun, un croissant (merge la cafea) sau, de ce nu, cateva minute de sex (as prefera totusi sa aud dragoste). Ok, poate aberez putin, dar asta e ideea, sa gasim si lucruri placute, sanatoase, eco-friendly, altceva decat un fum neplacut aruncat intr-o atmosfera si-asa destul de poluata de altele.

Unde naiba e hotelul Radisson???


Dimineata, in drum spre conferinta Radisson, cu ocazia deschiderii oficiale a hotelului de cinci stele in Bucuresti, mergeam cu pasi grabiti pe Calea Victoriei, cautand hotelul pe care il vazusem de atatea ori si pe care il vizualizam pe undeva vis-a-vis de Ramada Majestic, in apropiere de Universitate.So wrong...

Convinsa ca ceva nu e in regula cu orientarea mea matinala (desi era aproape 11, cafeaua de dimineata nu cred ca isi facuse pe deplin efectul), m-am gandit sa apelez la publicul smart-business sau turistic de pe artera celebra a Bucurestiului.

Un tanar imbracat smart casual mi-o reteaza repede "Nu stiu, nu am auzit", altul imi spune sa merg mai departe sa intreb Politia care stationa langa trotuar.
"Radisson? Nu am auzit."
"E pe Calea Victoriei", zic eu.
"Un numar ceva?"
"Nu imi amintesc acum. Fostul hotel Bucuresti", adaug.
"Pai mergeti in cealalta directie, tot inainte, treceti de Ateneu", a spus politistul.

Am ajuns in apropiere de Hilton, am gasit hotelul, fiind oarecum consternata de faptul ca nimeni nu a auzit de Radisson, cladirea mare de sticla vis-a-vis de Hilton, care sta acolo inca din primavara. Probabil ca, daca intrebam in continuare, mi s-ar fi spus acelasi lucru. Probabil ca nu pe toti ii intereseaza noutatile din presa sau ce mai apare prin Bucuresti, daramite lanturile hoteliere internationale care se inghesuie in Capitala de la o vreme. Ma gandesc sa incerc experimentul cu Ramada, poate o sa am mai mult noroc.

luni, 15 septembrie 2008

Ultima gaselnita Apple: iPod eco

Conform Green Report, via Wall-Street si 9am, aflam astazi ca Apple ser straduieste sa castige si adepti ai miscarii ecologice din toata lumea. Noul iPod e reciclabil, contine sticla fara arsenic, nu are mercur sau alte substante inflamabile, potrivit lui Steve Jobs, cunoscutul CEO Apple.

Acum nu pot sa nu ma gandesc la cat de poluant e iPod-ul meu din prima generatie Nano (fara video), primit cadou in capitala britanica acum trei ani, cand isteria iPod Nano abia incepea. Domnule Jobs, as vrea ca noul meu iPod sa fie din gama Touch, sa fie ecologic, preferabil de culoare verde si cu 8 GB la bord, desi 2 GB e mai mult decat suficient pentru playlist-ul preferat, dar iau in calcul si varianta video acum :))

15 septembrie

Acum 16 ani, 15 septembrie insemna pentru mine prima zi de scoala, in uniforma de bobocel. Imi amintesc ca, aproape de fiecare data, prima zi de scoala era un prilej de a-mi scoate si umbrela din cuier. Si astazi, de 15 septembrie, desi nu ma mai intalnesc cu doamna invatatoare sau profesoara, vremea a ramas tot ploioasa, anuntand sfarsitul vacantei de vara, cu mare, plaja, soare.

Ziua Internationala a Democratiei este sarbatorita pe 15 septembrie si in Wall-Street, cu un articol interesant, zic eu, care intareste inca o data afirmatia ca, in Romania, democratia nu este asa cum ar trebui sa fie. Mai bine zis, democratia este un termen impropriu pentru noi, cel putin, reprezentand ceea ce am vrea noi sa fie, in guvernare sau conducerea afacerilor, dar uite ca nu este.

Tot astazi Ziarul Financiar implineste 10 ani si pregateste o campanie online. Site-ul a capatat un facelift cam putin inspirat, de genul "alta Marie cu alta palarie", dar continutul va ramane probabil la aceeasi inaltime cu care ne-am obisnuit.

Wall-Street-ul insa va ramane mereu preferatul meu, pentru ca imi creeaza un sentiment de apropiere, prin grafica simpla si prietenoasa, dar si continutul mai aerisit. Si incerc sa nu fiu subiectiva aici :)

luni, 8 septembrie 2008

Cele mai iubite orase


De vineri, 12 septembrie, Cotidianul va adauga inca o colectie in palmares, asa cum ne-a obisnuit si pana acum cu volumele de literatura sau arta. Este vorba de colectia Cele mai iubite orase, in sapte volume: Paris, Londra, Praga, Ierusalim, Roma, Sankt Petersburg si New York. Constat cu oarecare tristete ca nu am vizitat decat primele doua, prilej ca sa imi achizitionez toata colectia in cautare de hot spots.
Mai multe cititi in Cotidianul.

E luni. Mai e pana la weekend...ce as vrea...

Mi-am petrecut weekend-ul acasa. Pisi se impleticea printre picioarele mele, sor'mea se uita la tv in living cu prietenul ei. Oboseala, pana si laptop-ul era plictisit de atatia virusi (e totul ok acum). Duminica as fi vrut sa ies sa ma plimb in parc, dar teava sparta de apa calda din bucatarie nu m-a lasat (pe sor'mea chiar nu a lasat-o). Asta e, mai exista weekenduri, mi-am zis. Spre seara chiar ca nu mai aveam chef de nimic.

Astazi m-am gandit ca as iesi foarte des, aproape in fiecare seara (si nu doar in weekend cu prietenele daca ar mai gasi timp de iesit, dupa ce fac curat in casa sau gatesc pentru iubiti). Asta daca ar fi Ricky cu mine.

As merge cu el la un film in fiecare miercuri seara (sa continui traditia 2 in 1), as colinda Irish Pub-urile in serile calde, as lua micul dejun in weekend la French Bakery sau Chocolat, unde croissant-ul sare de 10 lei (asta nu o stiu sigur, dar ma interesez), dar e atat de french, as iesi sambata noaptea in cluburi pline ochi ca Fabrica. M-as plimba in centru prin librarii, in cautare de carti inedite (in engleza pentru el, mai ales) si as colinda mai mult strazile din centrul vechi. Si da, as merge si in Cismigiu mai des, fara sa ma uit cu o oarecare gelozie la cuplurile care se tin de mana si se saruta patimas. Dezvantajele iubirilor la distanta, stiu.

Bucurestiul mi s-ar parea altfel. Plus ca nu m-as mai gandi mereu la shopping, ca sa imi indulcesc zilele libere, dar nu si portofelul. Apropo de asta, stiu ca trebuie sa imi cumpar pantofi noi. E un fel de a spune ca trebuie sa recuperez timpul pierdut in weekend. As vrea sa iau acum pranzul pe malul unui lac, dar ma multumesc deocamdata cu imaginea sandwich-ului de 4 lei de la metrou. Ma pregatesc pentru sedinta.

vineri, 5 septembrie 2008

3 ani de iubire


Trei ani de iubire. Trei ani in care ne-am vazut de patru ori, timp de sase luni.. si totusi am stiut inca de la primele intalniri ca nu am nevoie de mai mult timp. Mi-e dor de el si de acel timp in care ne exploram amandoi, de momentele in care fugeam de lume, doar noi doi intr-un cort sau pe tarmul oceanului. Stiu ca nu mai e mult pana ne vom revedea, in decembrie. Pana atunci, jurnalul va continua. Intre doua lumi.

miercuri, 3 septembrie 2008

1.000 editii Wall-Street

Astazi celebram 1.000 de editii Wall-Street. Nu am fost inca de la inceput alaturi de initiatorii acestui proiect original in peisajul online romanesc de acum trei ani, in care probabil Claudiu a crezut cel mai mult, din moment ce "respira" si acum WS-ul. Nu am vazut inceputul, dar am prins schimbarea. O echipa noua, fresh, tanara, pe care o sa imi para rau sa o parasesc intr-o zi.

Il apreciez foarte mult pe Clau pentru ceea ce face, stiu ca nu e deloc usor. Mai mult ca sigur e foarte nostalgic acum, dar "workaholicul" din el nu lasa sa se vada. Poate doar pe blog.

Redactia a primit peste 200 de mailuri astazi, pana la ora doua, iar mailurile cu felicitari curg in continuare in inbox. Editia de astazi este cu totul speciala, pentru ca cinci din cei mai apreciati oameni de afaceri si manageri au fost, pentru o zi, jurnalisti Wall-Street. Si cred ca s-au descurcat mai bine decat noi. :))))

Cat despre noi, redactorii Wall-Street,am pregatit pentru Clau o editie speciala WS...in print! Varianta online e aici. Si presimt ca vor mai fi surprize dulci pana la inchiderea editiei.

La multi ani Wall-Street si sa ne auzim la 10.000 de editii!

marți, 2 septembrie 2008

Back in time: London

Acum 3 ani, in septembrie 2005, eram deja in Londra, hoinarind pe strazile metropolei gigant - o imbinare reusita de istorie si modernitate. M-am intors cu o gramada de poze (multe din ele cu arhitectura orasului, prietenii mei nebuni si cu noul iubit pe care il agatasem dupa cateva zile..), dar nici una nu e atat de impresionanta (breathtaking pe bune)ca pozele London from above.

Londra se vede mai bine de sus! Asa ca incecati si voi London Eye, merita! Sau mai bine faceti ca fotograful pozelor de mai sus, luati un avion sau elicopter si o camera foto profesionala..let the show begin!