Azi am avut o zi plina. Imi place cand sunt busy, pacat ca nu imi fac timp mai mult pentru blog. Am sa revin si cu partea a II-a a festivalului Next, dar mai intai a sa trec in revista evenimentele de azi.
Mai intai sase ore de Hotel Investment Forum, unde 13 specialisti din industria hoteliera autohtoina si invitatii din strainatate au vorbit despre oportunitatile de dezvoltare pe piata hoteliera din Europa centrala si de Est, strategii optime de investitii si trenduri.
Se vorbeste mult despre trenduri si sansele Romaniei de a gusta din fructele roditoare ale regiunii est-europene. In fond, nu e vorba de hoteluri, mi-as dori ca peste zece ani sa pot scrie despre o piata promitatoare, fresh, inovativa si de ce nu, matura din toate punctele de vedere.
Astazi am adunat, statistic vorbind, 400 de articole care au contribuit la cel aproape un an de cand m-am alaturat echipei Wall-Street. Timp in care Romania a dat semne timide de imbunatatire si promisiuni. Se construieste, insa cat va dura avantul in imobiliare si proiecte aparute peste noapte? Cand se va trezi turismul romanesc din hibernare pentru a ne arata o alta fata a unei Romanii exotice? Cand va evolua HoReCa astfel incat sa putem afirma ca ne bem cafelele si mancam in restaurante mai cu spor decat occidentalii?
Seara mi-am incheiat-o la ziua Iuliei, prietena de la 9am, cu care am dezbatut problema revistelor adresate femeilor din print-ul romanesc. Si faptul ca, desi s-au lansat reviste ca Harpers'Bazaar, Marie Claire sau In Style, revistele pentru femei nu reusesc sa depaseasca granitele glossy sau nu reusesc sa adapteze un brand la piata locala, singurele articole mai interesante fiind cele preluate din editiile altor tari, cel putin in cazul unora dintre ele. Fie ca nu exista oameni centrati pe ideea de revista care sa vrea "mai mult", fie ca publicul feminin romanesc prefera in continuare varianta Cosmo+moda+beauty+sex+vedete si atat, fie ca cerem poate prea mult de la noi insine. Cert este ca am sa inspectez curand o noua aparitie, Marie Claire.
Vrem editoriale gandite, pagini de arta, cultura si evenimente, vrem o identitate care sa reprezinte socialul si inovatia din lumea feminina. Idei fresh.
miercuri, 23 aprilie 2008
luni, 14 aprilie 2008
Vrinceanu.ro
Inainte de a vorbi despre Festivalul Next de vineri, 11 aprilie, trebuie sa amintesc cateva noutati mai "business" de astazi:
Claudiu Vrinceanu, redactor sef Wall-Street, si-a lansat astazi blog-ul sau sub titulatura "blog de business", ca o avanpremiera la ziua sa de nastere de maine, 15 aprilie. Blog-ul il puteti citi aici. Asteptam cat mai multe post-uri din partea "sefului" si la multi ani, sa fie iubit(inclusiv de redactia Wall-Street) :))
Tot astazi s-a lansat konkurs.ro, un proiect initiat de colegul Matei si sa speram inca un succes in portofoliul InternetCorp.
Si, daca tot am vorbit mai demult de interferenta blog-ului personal cu business-ul Wall-Street, domeniile pe care scriu sunt constructii, HoReCa si turism, dar si antreprenoriat (Start-Up). Ca sa am de unde alege :))
Astazi am vorbit,intr-un coverstory, despre piata termopanelor. Zilele trecute am tratat retailul de fashion, posibilitatile de extindere ale marilor lanturilor de cafenele in tara si planurile La Mama pentru acest an. Pentru mai multe articole scrise de mine click aici.
Claudiu Vrinceanu, redactor sef Wall-Street, si-a lansat astazi blog-ul sau sub titulatura "blog de business", ca o avanpremiera la ziua sa de nastere de maine, 15 aprilie. Blog-ul il puteti citi aici. Asteptam cat mai multe post-uri din partea "sefului" si la multi ani, sa fie iubit(inclusiv de redactia Wall-Street) :))
Tot astazi s-a lansat konkurs.ro, un proiect initiat de colegul Matei si sa speram inca un succes in portofoliul InternetCorp.
Si, daca tot am vorbit mai demult de interferenta blog-ului personal cu business-ul Wall-Street, domeniile pe care scriu sunt constructii, HoReCa si turism, dar si antreprenoriat (Start-Up). Ca sa am de unde alege :))
Astazi am vorbit,intr-un coverstory, despre piata termopanelor. Zilele trecute am tratat retailul de fashion, posibilitatile de extindere ale marilor lanturilor de cafenele in tara si planurile La Mama pentru acest an. Pentru mai multe articole scrise de mine click aici.
sâmbătă, 12 aprilie 2008
Cum a fost la festivalul Next - joi 10 aprilie
Saptamana aceasta a debutat cu Festivalul International de Scurt si Mediu Metraj Next, la care am avut ocazia sa asist in zilele de joi si vineri, 10-11 aprilie, dupa 9 seara, "after office".
Joi seara sau "girl's night" la cinema. Mai exact la cinemateca Eforie, pe langa Universitate. Pe scurt: lume multa, programul s-a decalat cu o ora, timp in care am stat cu fetele afara, in multimea funky mirosind a tigara. Am vazut 3 scurt metraje pe care am sa le descriu din perspectiva unui om care a fost pentru prima data la un festival de scurt-metraje (Noaptea Devoratorilor de Publicitate nu se pune aici).
In filmul brazilian "Saliva", o fetita descoperea partea organica, umeda a sarutului, asa cum si-o imagina de ceva timp, asaltata de lumea din jur, care traise experienta. Cred ca primul sarut nu trebuie cautat, pur si simplu se intampla. Am sa revin in articolul urmator asupra partii cu sarutul.
"Amandoi", o productie UK-libaneza, dezvaluia un amalgam de popoare si natiuni pe strazile londoneze (mi-am adus aminte de cele trei luni petrecute in Londra si atmosfera cartierului nordic Camden) si un asa-zis cuplu in care ea spala rufele, iar el privea la masina de spalat ca la televizor. Ok, nu am prins ideea in sine, imi amintesc rochia portocalie a tipei pe care a dezbracat-o in final. Sa fi fost rochia portocalie??
"Situation Frank" e o tragi-comedie suedeza. Sotia se sinucide in cada,cu lama de ras, iar sotul Frank rabufneste abia mai tarziu, revarsandu-si furia pe calculatorul din birou. In cele cateva zile de concediu un prieten incearca sa il ajute, ceea ce induce comicul in poveste. La un moment dat ajungem sa credem ca Frank isi doreste moartea, pentru a fi alaturi de sotia lui. Insa el e bine mersi, a fost salvat de prietenul lui dintr-un stupid accident petrecut tot in cada si, in loc de a-si evoca iubirea prin poezia pe care vroia sa o recite la inmormantarea sotiei, propune melodia celebra "Wind of change" made by Scorpions. Seara s-a incheiat deci cu Scorpions.
Am prins ultimul metrou spre casa, cu Ioanina. Am reflectat la ceea ce vazusem si am ajuns la concluzia ca e timpul sa initiez miscarea 'cultura, arta, teatru, film'. Sa imi ofer mai des asemenea ocazii.
Joi seara sau "girl's night" la cinema. Mai exact la cinemateca Eforie, pe langa Universitate. Pe scurt: lume multa, programul s-a decalat cu o ora, timp in care am stat cu fetele afara, in multimea funky mirosind a tigara. Am vazut 3 scurt metraje pe care am sa le descriu din perspectiva unui om care a fost pentru prima data la un festival de scurt-metraje (Noaptea Devoratorilor de Publicitate nu se pune aici).
In filmul brazilian "Saliva", o fetita descoperea partea organica, umeda a sarutului, asa cum si-o imagina de ceva timp, asaltata de lumea din jur, care traise experienta. Cred ca primul sarut nu trebuie cautat, pur si simplu se intampla. Am sa revin in articolul urmator asupra partii cu sarutul.
"Amandoi", o productie UK-libaneza, dezvaluia un amalgam de popoare si natiuni pe strazile londoneze (mi-am adus aminte de cele trei luni petrecute in Londra si atmosfera cartierului nordic Camden) si un asa-zis cuplu in care ea spala rufele, iar el privea la masina de spalat ca la televizor. Ok, nu am prins ideea in sine, imi amintesc rochia portocalie a tipei pe care a dezbracat-o in final. Sa fi fost rochia portocalie??
"Situation Frank" e o tragi-comedie suedeza. Sotia se sinucide in cada,cu lama de ras, iar sotul Frank rabufneste abia mai tarziu, revarsandu-si furia pe calculatorul din birou. In cele cateva zile de concediu un prieten incearca sa il ajute, ceea ce induce comicul in poveste. La un moment dat ajungem sa credem ca Frank isi doreste moartea, pentru a fi alaturi de sotia lui. Insa el e bine mersi, a fost salvat de prietenul lui dintr-un stupid accident petrecut tot in cada si, in loc de a-si evoca iubirea prin poezia pe care vroia sa o recite la inmormantarea sotiei, propune melodia celebra "Wind of change" made by Scorpions. Seara s-a incheiat deci cu Scorpions.
Am prins ultimul metrou spre casa, cu Ioanina. Am reflectat la ceea ce vazusem si am ajuns la concluzia ca e timpul sa initiez miscarea 'cultura, arta, teatru, film'. Sa imi ofer mai des asemenea ocazii.
duminică, 6 aprilie 2008
Ce poate face dragostea...
Mi s-a spus ca am un blog sentimental. Majoritatea jurnalistilor isi creeaza un colt online in care sa evoce realitatea pe care ii intereseaza, fie ca ajung invariabil la linkuri si articole din presa, fie ca doar amintesc de ele, printre alte lucruri lumesti. Mi-am dorit un start mai altfel, insa nu pot sa afirm ca nu voi interactiona cu lumea Wall-Street-ului. :)
Mai mult decat stirile in sine, imi plac editorialele, opiniile, comentariile, recenziile in general..film, carte si muzica. Gasesc ca pana si revistele fashion sunt mai mult decat moda si fite, uneori un articol bine scris de o pagina poate aduce o alta atitudine a echipei din spatele lor.
Imi place ca, atunci cand vorbesc cu un om, sa vad mai mult decat cuvinte, sa vad cum gandeste vis-a-vis de un subiect, sa ii surprind vorbele cat mai autentic si sa le redau cat mai fidel. Dar nu despre asta vreau sa scriu aici.
Zilele astea am stat sa rasfoiesc revista Elle, mai exact suplimentul Elle Man de care am amintit si anterior. Si a ajuns sa imi placa, mai ales pentru articolele unisex, care nu pledeaza cum trebuie sa arate muschii barbatilor sau ce fel de gel de par li se potriveste. Am citit despre povestea din spatele unui roman. O poveste exotica, neasteptata, care mi-a adus aminte de ceva din viata mea. De faptul ca, uneori, un moment poate schimba totul.
Marius Daniel Popescu a inceput sa scrie de cand era student. Originar din Craiova, si-a terminat facultatea la Brasov, unde a infiintat si condus o revista de opozitie, Replica, care nu convenea autoritatilor locale de atunci. Intr-o zi, un grup de elvetieni, militanti pentru Drepturile Omului, i-a vizitat redactia, iar jurnalistul s-a indragostit nebuneste de elvetiana Lausanne.
Avea 28 de ani, o pozitie sociala deloc de neglijat ca patron de presa, dar a renuntat la tot pentru acea femeie si a ales drumul Elvetiei. S-a casatorit cu ea si a invatat, de dragul ei, si franceza. A publicat mai intai poezii in franceza si a pregatit, timp de zece ani, marele sau roman. Toata viata lui din Romania si Elvetia, unde s-a angajat ca sofer de autobuz, este redata in cartea sa de debut, scrisa direct in franceza, "La symphonie du loup".
E un roman masiv, de 400 de pagini, pe care scriitorul nu a vrut sa il publice in Elvetia, ci la Paris, la editura Jose Corti, unde manuscrisul sau a impresionat directorul editurii. Romanul a aparut la sfarsitul lui 2007 si a primit premiul "Robert Walser" pentru debut in proza, premiu acordat cartilor de debut din tarile francofone, printre care si Elvetia francofona, Belgia si Canada. Romanul nostru a triumfat.
Ma gandesc ca "Simfonia lupului" nu ar fi existat daca nu ar fi fost Lausanne, daca jurnalistul nostru nu ar fi riscat atat de mult pentru ea, pentru necunoscut. Ma gandesc ca emotiile si sentimentele pot uneori sa indrume chiar mai bine decat ratiunea insasi. "Dragostea te poate face scriitor european", asa a intitulat autorul Ovidiu Simonca aceasta poveste "fermecatoare si pasionanta". In convorbirile sale cu scriitorul Marius Daniel Popescu, s-a intrebat mereu daca dragostea poate face dintr-un om un scriitor de talie europeana.
"Nu stiu,probabil, asa mi-a fost destinul, fatalitatea, poate ca trebuia sa se intample, poate ca trebuia sa ma indragostesc de cineva care nu e din Romania. Stii, am plecat din tara din iubire, sunt un azilant indragostit, nu am cerut niciodata azil politic sau economic. M-am aventurat, am riscat, eram un romantic indragostit. Iubirea m-a cutemurat. Am luat-o de la capat. Eu cred ca toata lumea are un destin...Important este sa nu-ti bati joc de el". Acesta a fost raspunsul.
Astept editia in romana a "Simfoniei lupului". Poate, in definitiv, viata lui ar trebui sa ne dea de gandit mai mult, sa ne faca sa intelegem ca exista momente in care "acum ori niciodata" inseamna totul. Si sa alegem, intotdeauna, ceea ce simtim ca ne-ar face cu adevarat viata mai frumoasa.
Mai mult decat stirile in sine, imi plac editorialele, opiniile, comentariile, recenziile in general..film, carte si muzica. Gasesc ca pana si revistele fashion sunt mai mult decat moda si fite, uneori un articol bine scris de o pagina poate aduce o alta atitudine a echipei din spatele lor.
Imi place ca, atunci cand vorbesc cu un om, sa vad mai mult decat cuvinte, sa vad cum gandeste vis-a-vis de un subiect, sa ii surprind vorbele cat mai autentic si sa le redau cat mai fidel. Dar nu despre asta vreau sa scriu aici.
Zilele astea am stat sa rasfoiesc revista Elle, mai exact suplimentul Elle Man de care am amintit si anterior. Si a ajuns sa imi placa, mai ales pentru articolele unisex, care nu pledeaza cum trebuie sa arate muschii barbatilor sau ce fel de gel de par li se potriveste. Am citit despre povestea din spatele unui roman. O poveste exotica, neasteptata, care mi-a adus aminte de ceva din viata mea. De faptul ca, uneori, un moment poate schimba totul.
Marius Daniel Popescu a inceput sa scrie de cand era student. Originar din Craiova, si-a terminat facultatea la Brasov, unde a infiintat si condus o revista de opozitie, Replica, care nu convenea autoritatilor locale de atunci. Intr-o zi, un grup de elvetieni, militanti pentru Drepturile Omului, i-a vizitat redactia, iar jurnalistul s-a indragostit nebuneste de elvetiana Lausanne.
Avea 28 de ani, o pozitie sociala deloc de neglijat ca patron de presa, dar a renuntat la tot pentru acea femeie si a ales drumul Elvetiei. S-a casatorit cu ea si a invatat, de dragul ei, si franceza. A publicat mai intai poezii in franceza si a pregatit, timp de zece ani, marele sau roman. Toata viata lui din Romania si Elvetia, unde s-a angajat ca sofer de autobuz, este redata in cartea sa de debut, scrisa direct in franceza, "La symphonie du loup".
E un roman masiv, de 400 de pagini, pe care scriitorul nu a vrut sa il publice in Elvetia, ci la Paris, la editura Jose Corti, unde manuscrisul sau a impresionat directorul editurii. Romanul a aparut la sfarsitul lui 2007 si a primit premiul "Robert Walser" pentru debut in proza, premiu acordat cartilor de debut din tarile francofone, printre care si Elvetia francofona, Belgia si Canada. Romanul nostru a triumfat.
Ma gandesc ca "Simfonia lupului" nu ar fi existat daca nu ar fi fost Lausanne, daca jurnalistul nostru nu ar fi riscat atat de mult pentru ea, pentru necunoscut. Ma gandesc ca emotiile si sentimentele pot uneori sa indrume chiar mai bine decat ratiunea insasi. "Dragostea te poate face scriitor european", asa a intitulat autorul Ovidiu Simonca aceasta poveste "fermecatoare si pasionanta". In convorbirile sale cu scriitorul Marius Daniel Popescu, s-a intrebat mereu daca dragostea poate face dintr-un om un scriitor de talie europeana.
"Nu stiu,probabil, asa mi-a fost destinul, fatalitatea, poate ca trebuia sa se intample, poate ca trebuia sa ma indragostesc de cineva care nu e din Romania. Stii, am plecat din tara din iubire, sunt un azilant indragostit, nu am cerut niciodata azil politic sau economic. M-am aventurat, am riscat, eram un romantic indragostit. Iubirea m-a cutemurat. Am luat-o de la capat. Eu cred ca toata lumea are un destin...Important este sa nu-ti bati joc de el". Acesta a fost raspunsul.
Astept editia in romana a "Simfoniei lupului". Poate, in definitiv, viata lui ar trebui sa ne dea de gandit mai mult, sa ne faca sa intelegem ca exista momente in care "acum ori niciodata" inseamna totul. Si sa alegem, intotdeauna, ceea ce simtim ca ne-ar face cu adevarat viata mai frumoasa.
vineri, 4 aprilie 2008
Colectionarul de muzica
Nu am mai scris de aproape o luna pe blog. Cursurile la universitate si job-ul de jurnalist imi ocupa cam tot timpul..in weekend incerc sa revin la pasiunile mele, cititul, rasfoitul revistelor cu editoriale inteligente, filmele si mai ales muzica.
Marturisesc ca intotdeauna m-a atras muzica neconventionala, acordurile contrastante cu ceea ce era la moda intr-un oarecare timp. In liceu eram outsider-ul care experimenta fazele rock-ului alternativ, power, heavy, trash, nu neaparat in aceasta ordine :)
In facultate, ca si acum, ma fascina instrumentalul, gothicul, poate si pentru ca reflecta sensibilitatea mascata din spatele unei figuri care incerca sa evolueze spre clasicul "I don't give a shit". In playlist-ul iPod-ului regasesc si acum Anathema,Evereve, Within Temptation, Apocalyptica, Lacuna Coil sau Nightwish. Si lista poate continua.
Dragostea te schimba. Dragostea e in baladele rock, in sunetele de violoncel, de vioara (Edvin Marton e favoritul meu), de pian si chitara, chiar si in ritmul tobelor. Dragostea e in muzica buna care transmite o stare..
Colectionez bilete de la toate concertele la care am fost. Imi aleg cu grija artistii, cu precadere internationali, pe care ii ascult cu placere si nu pot sa ii vad atat de des pe scena. Nu regret concertele Apocalyptica, Nightwish, George Michael, Therion, Helloween sau Deftones. Mi-ar fi placut sa ajung si la Within Temptation, Anathema, Prodigy si Depeche Mode. Vara asta mi-am promis ca nu voi rata Lenny Kravitz si Metallica, pentru inceput.
Dincolo de nume, exista si artisti minori sau in plin avant creator care merita sa li se dea o sansa. Artisti care, desi nu apar pe sticla, apar in comunitatile online, in discutiile tinerilor de azi, pe forumuri si chat-uri, pe bloguri. Neconventional, pentru ca suntem satui de publicitate agresiva, de MTV si topuri muzicale a la radio.
As spune poate mai multe, dar am gasit cuvintele perfecte intr-un articol (chiar asa) Elle Man, intitulat "Altceva" si semnat de un tip pe nume Alexandru Mitoi. Pentru ca barbatii creeaza uneori o lume mai funky decat noi, femeile.
"Teoria mea e ca publicul si muzicienii ar trebui sa creasca impreuna. As vrea sa putem avea sansa de a vedea formatii atunci cand au o atitudine decenta, cand am putea sa-i intalnim si sa stam de vorba cu ei dupa concert, intr-un bar, si nu atunci cand sunt godlike si inaccesibili fanilor. As vrea ca implicarea emotionala a publicului sa fie generata de interesul real pentru un gen si nu de campanii fabricate de PR.
Mi-ar placea sa merg la fiecare sfarsit de saptamana la un concert cu o trupa noua, sa vad mereu ceva nou, sa ascult stiluri de avangardasi sa pot spune peste cativa ani ca stiu o formatie sau alta de pe vremea cand credeau ca show-ul de la Bucuresti a fost unul dintre cele mai tari din cariera lor.
Stiu insa ca lucrul acesta nu se va intampla daca nu se vorbeste despre formatiile astea nicaieri, daca nu sunt pomenite in conversatii, in presa scrisa si la televizor. E greu sa atragi interesul asupra lucrurilor diferite..."
Marturisesc ca intotdeauna m-a atras muzica neconventionala, acordurile contrastante cu ceea ce era la moda intr-un oarecare timp. In liceu eram outsider-ul care experimenta fazele rock-ului alternativ, power, heavy, trash, nu neaparat in aceasta ordine :)
In facultate, ca si acum, ma fascina instrumentalul, gothicul, poate si pentru ca reflecta sensibilitatea mascata din spatele unei figuri care incerca sa evolueze spre clasicul "I don't give a shit". In playlist-ul iPod-ului regasesc si acum Anathema,Evereve, Within Temptation, Apocalyptica, Lacuna Coil sau Nightwish. Si lista poate continua.
Dragostea te schimba. Dragostea e in baladele rock, in sunetele de violoncel, de vioara (Edvin Marton e favoritul meu), de pian si chitara, chiar si in ritmul tobelor. Dragostea e in muzica buna care transmite o stare..
Colectionez bilete de la toate concertele la care am fost. Imi aleg cu grija artistii, cu precadere internationali, pe care ii ascult cu placere si nu pot sa ii vad atat de des pe scena. Nu regret concertele Apocalyptica, Nightwish, George Michael, Therion, Helloween sau Deftones. Mi-ar fi placut sa ajung si la Within Temptation, Anathema, Prodigy si Depeche Mode. Vara asta mi-am promis ca nu voi rata Lenny Kravitz si Metallica, pentru inceput.
Dincolo de nume, exista si artisti minori sau in plin avant creator care merita sa li se dea o sansa. Artisti care, desi nu apar pe sticla, apar in comunitatile online, in discutiile tinerilor de azi, pe forumuri si chat-uri, pe bloguri. Neconventional, pentru ca suntem satui de publicitate agresiva, de MTV si topuri muzicale a la radio.
As spune poate mai multe, dar am gasit cuvintele perfecte intr-un articol (chiar asa) Elle Man, intitulat "Altceva" si semnat de un tip pe nume Alexandru Mitoi. Pentru ca barbatii creeaza uneori o lume mai funky decat noi, femeile.
"Teoria mea e ca publicul si muzicienii ar trebui sa creasca impreuna. As vrea sa putem avea sansa de a vedea formatii atunci cand au o atitudine decenta, cand am putea sa-i intalnim si sa stam de vorba cu ei dupa concert, intr-un bar, si nu atunci cand sunt godlike si inaccesibili fanilor. As vrea ca implicarea emotionala a publicului sa fie generata de interesul real pentru un gen si nu de campanii fabricate de PR.
Mi-ar placea sa merg la fiecare sfarsit de saptamana la un concert cu o trupa noua, sa vad mereu ceva nou, sa ascult stiluri de avangardasi sa pot spune peste cativa ani ca stiu o formatie sau alta de pe vremea cand credeau ca show-ul de la Bucuresti a fost unul dintre cele mai tari din cariera lor.
Stiu insa ca lucrul acesta nu se va intampla daca nu se vorbeste despre formatiile astea nicaieri, daca nu sunt pomenite in conversatii, in presa scrisa si la televizor. E greu sa atragi interesul asupra lucrurilor diferite..."
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
