miercuri, 20 februarie 2008
Intre job si viata personala
Departe de lumea fashionistelor cu bani si dificultatile intampinate in cariera sa de succes, mi-a ramas in minte o declaratie a Irinei care sta sa completeze reusitele unei femei model: "Nu cred ca o persoana poate fi un manager sau un om de afaceri de succes atat timp cat viata lui personala este un dezastru".
Stiu, ar putea exista si contra-exemple, insa subscriu ca o persoana trebuie sa stie sa controleze orice latura a vietii. Un job solicitant sau o pozitie de manager inseamna sacrificii, dar fara perioade de relaxare alaturi de cei dragi si omul pe care il iubesti, pare ca totul nu mai are acel ceva care sa te motiveze in continuare. Oricat de mult iti place ceea ce faci, suportul moral trebuie sa existe.
In fond, e o chestiune de optiune personala, insa a alege una fara alta mi se pare putin cam egoist. O colega imi spunea ca e vorba si de setul de valori pe care il avem. Totusi, oricat de carierista as fi, nu as alege sa imbatranesc fara el alaturi, la fel cum nu m-as avanta intr-o relatie amoroasa si atat, asteptandu-ma ca el sa faca totul. Iar valorile mele se rezuma la eu+el, felul in care ne iubim, ne intelegem, ceea ce vrem amandoi sa realizam impreuna, dar si separat. Don't mix work with romance, they say.
luni, 18 februarie 2008
Carte: Branding de tara - Romania
Proiectul a fost coordonat de Lucian Trasa, Emilan M. Dobrescu, Natalia Cimpoca si Vladimir Alexandru Chira. La alcatuirea lui au participat nu mai putin de 26 de studenti talentati (majoritatea din anul al-II-lea al Facultatii de Sociologie-Psihologie a Universitatii Spiru Haret Bucuresti), ridicand probleme ca brandingul de tara, conceptul de branding, istoria brandului de tara, protejarea marcii nationale si descrierea unor repere care ne dezvaluie o Romanie frumoasa, deosebita, unica.
sâmbătă, 16 februarie 2008
Am un sarut verde ca si blogul :)
Your Kiss is Green |
Your kisses are short and sweet - at least a first. You tend to be a cautious kisser. You don't want to scare anyone off. Once you get to know someone, your kisses are daring... and even wild. No matter what the situation is, you know how to deliver the perfect kiss. Kissing Type: Varied People See Your Kisses as: Skillful You Kiss Best With: A Blue Kisser Stay away from: A Black Kisser |
vineri, 15 februarie 2008
3 lucruri despre Gabriela
Am remarcat de la inceput biroul ei, asemeni unui atelier de designer, cu manechine pictate, grafisme si biblioteca perfect aranjata. Simplu si de efect. Apoi, vestimentatia gri, cu un aer usor funky. Si faptul ca nu era machiata aproape deloc.
Ce mi-a placut:
1. Gabi e super ok, o persoana deschisa si amabila. Nu am discutat exclusiv despre proiect si PR, mi-a povestit putin si despre anii ei de studentie in jurnalism etc etc
2. Gabi vorbeste foarte mult la telefon cu prietenele ei PR-iste. Nimic surprinzator, pentru ca noi fetele pierdem minute bune vorbind in sir despre una, alta, barfulite si altele asemenea. In timpul intalnirii noastre mobilul a sunat de doua ori. Al ei, bineinteles. A raspuns totusi, dar m-a asigurat din priviri ca nu va dura mult. Timp in care am ascultat si eu o conversatie cu mult haz.
3. Gabi foloseste mult apelativele "baby", "darling" atat cu fetele din birou, cat si, zic eu, cu invitatii ei - that includes me. Probabil pentru a crea o apropiere, o atmosfera mai friendly. Si cred ca i se potriveste.
duminică, 10 februarie 2008
Pentru tine! Cu dragoste!
Am citit: "De ce putem avea incredere in Biblie", la care doamnele m-au asigurat prin doua vorbe de importanta credintei in viata si altele asemenea. Am multumit cum fac de obicei in astfel de situatii, dar nu am putut sa par oarecum mirata de un "deja-vu", de parca divinitatea incerca cu disperare sa imi transmita un mesaj...sa fie acesta un semn si un raspuns al problemelor existentiale?
Cu doua-trei zile inainte de episod, eram in metrou la Grigorescu si numaram minutele dintre statii, cand o doamna blonda asezata pe scaunul din dreapta mea imi ofera un biletel alb-negru din hartie lucioasa. Curiozitatea m-a impins sa il primesc si sa citesc "Pentru tine! Cu dragoste!". Nu a durat nici doua secunde si doamna ma intreaba pe un ton atat de melodios "Crezi in Dumnezeu?", clipind din ochii ei mari, parca dorind sa impartaseasca bucuria unui raspuns pe masura.
Nu am spus nimic, ma gandeam ca daca as fi dat un DA raspicat ar fi sunat mult prea fals in acel moment, de parca ar fi trebuit sa ma justific cumva, sa ii raspund la fel de mieros si atent, iar varianta opusa era de exclus, desi cei mai multi dintre noi am trecut prin momente mai mult sau mai putin "fara Dumnezeu", cand am fi vrut ca macar divinitatea sa faca ceva pentru noi, dar uite n-a facut-o, trebuie ca noi sa razbatem si sa avem taria sa credem ca vom depasi orice obstacol etc
Momentul penibil a fost depasit insa la fel de repede cum a aparut, doamna angajandu-se intr-o conversatie cu mine si despre mine, probabil gandindu-se de ce nu am raspuns, de ce nu am chef de vorba sau de ce nu ma arat asa de credincioasa, cine stie...Insa am reusit, pana la Unirii, timp de patru statii, sa nu-mi mai privesc ceasul calculand minutele si aproximand cand voi ajunge la birou. A fost o conversatie interesanta, simpla, placuta, din care mi s-au intiparit in minte ultimele cuvinte pe care mi le-a adresat inainte de a cobori din metrou: "Dumnezeu o sa iti dea un semn...".
M-am gandit, atunci, sa nu iau decizii pripite in tot ceea ce imi doresc, sa astept totusi sa vad cum evolueaza lucrurile in general si pana am ajuns la birou, am repetat in minte cuvintele blondei necunoscute din metrou. Daca ceva trebuie sa se intample, se va intampla cu siguranta, pentru ca asa a fost sa fie.
Ajunsa la redactie mi-am amintit franturi din conversatia mea anterioara si am realizat de ce probabil nu ma simt confortabil cu infuzia de sentimente pioase, asteptari si confirmari divine ale unei vieti create pentru a-si urma singura destinul: "In fond e decizia mea..."...nu ca Dumnezeu nu mi-ar arata un sens, insa vreau ca eu sa mi-l aleg si sa port responsabilitatea reusitei sau esecului, sa mi-l construiesc si sa il impart dupa cum simt. Asa a vrut Dumnezeu sau asa am vrut eu sa fie?
Si in final sa nu uit: La multi ani mama! :)
vineri, 8 februarie 2008
Luna iubirii?
In decembrie ne inghesuim in mall-uri in cautarea cadoului perfect de Craciun, in ianuarie ne uitam deznadajduiti la buzunarele (aproape) goale, dupa ce ne-am investit economiile in cheful de Anul Nou, dar nu ne pierdem speranta intr-un shopping, mai ales ca e sezonul reducerilor de pana la 70% (un tricou Pull&Bear la 30 lei nu strica niciodata, nu?).
Iar in februarie...da, in februarie ne asteapta iar comerciantii cu inimioare, ciocolata, bombonele, iepurasi de plus si pernute "I love you". Luna iubirii, cu punctul culminant de Sfantul Valentin, pe 14 februarie, ne da ocazia perfecta de a mai deschide inca o data portofelele pentru a ne surprinde placut iubitii sau valentinii nostri. Pro sau anti Sf.Valentin?
Oricat am vrea sa credem ca exista si dragoste adevarata (trebuie sa existe, dar cred ca stiti la ce ma refer), romanii au prins gustul shopping-ului din jurul sarbatorilor si atentiile unui Valentin sau unei Valentine, constransi de circumstante, pentru a evita certurile neplacute din relatii, cand el/ea nu a luat nimic, nu i-a adus flori sau mai stiu eu ce.
Pe scurt, am demitizat orice bucurie ingenua de dragul consumerismului in stil englez "shop till you drop". Apropo, daca mergeti pe Oxford Street, in cartierul shopping-ului londonez, aveti grija sa nu ramaneti ca mine cu doar 5 lire in portofel dupa o sesiune de shopping :). Pe buna dreptate, e bine sa fii comerciant astazi.
Sarbatorile de iarna, Sfantul Valentin, Martisorul, chiar si Pastele ne rapesc incontinuu sansa de a pune ceva bani deoparte pentru a-i investi cu cap. Ba mai mult, dupa toata agitatia, vine vara, vine vacanta sau concediul muuult asteptat, asa ca trebuie sa ne rasfatam cu un costum nou de baie, un echipament supertare pentru drumetii pe munte si, de ce nu, sejururi si croaziere in strainatate, fiecare dupa posibilitati si timp.
Asa ca ne conformam situatiei, o acceptam inconstient hipnotizati de vitrinele magazinelor si ne trezim cu noi achizitii si cadouri pentru el/ea. Sau macar ne gandim la ce ar trebui sa cumparam, fie ca suntem in cuplu sau nu. Asa, pentru noi, ca ziua de 14 februarie sa treaca mai usor, cu el/ea sau fara el/ea.
Sa uitam pentru o clipa de cadouri si sa ne gandim totusi ca dragostea nu are nevoie de o zi in plus. Sa celebram iubirea in fiecare zi, chiar si fara flori, bomboane sau inimioare de plus. Sa uitam o clipa de mall-uri, supermarketuri, comercianti infocati si sa ne simtim bine alaturi de partenerul sau prietenii nostri intr-un loc al nostru, pe care il stim sau care abia astepta sa il descoperim.
Si sa ne aducem aminte ca in fiecare zi ne putem bucura de dragoste, viata, prietenie, de orice ne aduce zambetul pe buze fara sa trebuiasca sa ne golim, brutal si nejustificat, buzunarele. Am inteles ca in viata exista lucruri mult mai importante, exista lumi si culturi diferite, exista si altfel de bucurie, mai putin macinata de consumerism feroce si puterea banilor. In fiecare zi e timp pentru dragoste.
joi, 7 februarie 2008
Maxim Girl :)
Create Fake Magazine Covers with your own picture at MagMyPic.com
Subscribe to Maxim Magazine at a 75% discount!
miercuri, 6 februarie 2008
Datoria de a fi fericit
Intr-un articol mai vechi am gasit, printre randuri fashion-luxury-beauty, un discurs al scriitorului francez Pascal Bruckner. In "Euforia perpetua - Eseu despre datoria de a fi fericit" intregul maraton dupa fericire se rezuma la remarca lui Voltaire din poemul Le Mondain: "Paradisul terestru este acolo unde sunt". Cel putin asa ne asigura autorul articolului.
Altfel spus, semnificatiile starii de euforie suprema sunt banal fixate in idealuri colective: sanatate, frumusete corporala (oare de ce nu si frumusete interioara), confort si bani, bani, bani. Atat de terestre, de palpabile, pentru ca acestea trebuie sa ne apartina, intr-un fel sau altul. Tuturor, fara nici o exceptie. Suntem datori insine sa fim fericiti? Cu ce pret?
"Mijloacele capata rang de scopuri si isi dezvaluie insuficienta de indata ce extazul cautat nu apare. Astfel incat, cruda eroare, ne indepartam adeseori de fericire tocmai prin mijloacele care ar trebui sa ne permita sa ne apropiem de ea. de aici, concluziile frecvente la adresa ei: ca trebuie sa o revendicam ca pe un drept, sa o invatam ca pe o materie de scoala, sa o construim ca pe o casa; ca se cumpara, se vinde, in sfarsit, ca altii o au din sursa sigura si ca este suficient sa-i imitam ca sa ne scaldam ca ei in aceeasi aura", spune Pascal Bruckner. Exact ceea ce spuneam, asa-zisa fericire e o imitatie stupida, o goana dupa ceva deja testat, verificat, ca o reteta scumpa de salata cu caviar si creveti pe care o citesti intr-o revista glossy de lux.
Scriitorul, satul de atata fericire, se intoarce apoi spre gloriosul "Nu este adevarat ca toti cautam fericirea", adica acea fericire vazuta ca valoare occidentala. Libertate, dreptate, iubire, prietenie...atatea fete ale fericirii si in acelasi timp mai presus de ea. Si cum sa stii ce cauta oamenii de la inceputul lumii fara sa cazi intr-o generalitate lipsita de substanta? se intreaba Bruckner. Probabil aceasta incertitudine naste generalitatea, banalitatea unei fericiri.
Si iata si concluzia care lupta impotriva flagelului cotidian al fericirii: "Nu este vorba sa fii impotriva fericirii, ci impotriva transformarii acestui sentiment fragil intr-un veritabil stupefiant colectiv caruia fiecare ar trebui sa i se consacre sub forma chimica, spirituala, psihologica, informatica, religioasa. Intelepciunea si stiintele cele mai elaborate trebuie sa-si marturiseasca neputinta de a garanta fericirea popoarelor sau indivizilor. Ori de cate ori ne atinge, fericirea da impresia unui har, a unei favori sinu a unui calcul, a unei conduite specifice. Cunoastem poate cu atat mai mult bucuriile acestei lumi, sansa, placerile, norocul, cu cat am abandonat visul de a atinge fericirea cu majuscula".
De astazi am decis sa nu imi mai caut fericirea, sa ma caute ea pe mine, sa mi se daruiasca in mii de feluri, intr-un zambet, in cuvinte frumoase, in ochii lui, in sarutul lui, in frumusetea unei zile insorite, intr-o poveste in care sa ma regasesc intotdeauna alaturi de el.
marți, 5 februarie 2008
Altfel
Acum trei ani in decembrie scriam unele din cele mai bune poezii pe care le-am compus vreodata, pe care le-am scos la lumina abia acum...de atunci s-au schimbat multe, m-am schimbat si eu, iar viata m-a purtat in cele mai nebanuite locuri...acesta este si motivul pentru care am ales sa povestesc cate ceva din experientele traite sau doar banuite.
Daca ar fi sa o luam cu inceputul, as privi la cea de acum trei ani, din primul an de facultate, fara griji si fara bani :) si eu, cea de astazi, care incearca sa faca totul cat mai bine: cursurile de la facultate, examenele, pregatirea pentru licenta, job-ul de jurnalist economic la wall-street.ro si timpul dedicat iubitului meu Ricky de la 10.000 km departare pe care as vrea sa-l sarut chiar in clipa asta..probabil o sa am ocazia peste doua ore, virtual, cand o sa aud aceleasi cuvinte dulci "love u much" si "missed u lots my angel" pe care le-am citit in ochii lui, pana de curand, de Sarbatori..
Si atunci ma gandesc ce naiba fac, cat de nebuna sunt, cat mai este pana ne revedem si cum o sa reusim sa stam impreuna happy ever after cand amandoi ne dorim asta, eu care bat strazile unui Bucuresti agitat, suportand cu stoicism aglomeratia din metrou in fiecare zi spre birou, ca doar e vorba de "big city life"- de fapt o Romanie trista, nemultumita, pe care vrem nu vrem o acceptam, pentru ca in fond nu poate fi atat de rau - si el, din inima Africii de Sud, dintr-o alta lume, salbatica si atat de diferita, la care visezi doar in vacante...si totusi...
Si totusi este una din zecile de alegeri pe care le-am facut si le fac in cautarea a ceea ce unii numesc fericire, atat de cliseistic spus. Mi-am dorit o viata altfel, am avut parte de o altfel de universitate, o altfel de experienta in Londra, unde ne-am si cunoscut (a fost cea mai frumoasa "surpriza" de care am avut parte), o altfel de vacanta in Africa de Sud, cand am realizat ca viata este mai mult decat "being number one" si un alt fel de an studentesc, cand mi s-a indeplinit unul din visele mele vechi din copilarie, acela de a imi vedea numele scris intr-o publicatie, semnand propriile creatii -imbinand domeniul economic pe care il studiez cu jurnalismul- un pas mai aproape de alt vis: de a scrie si publica o carte.
duminică, 3 februarie 2008
Scrisoare pentru el
Privesc prin geamul ud
cum ploaia inghite incet strazile orasului
aceleasi strazi pe care iti auzeam pasii
aproape ca-i simt si acum…
ma uit la ceas – e mult prea tarziu
dar nu si pentru noi
pe masa zace al tau pahar
inecat de vinul amar
tigara ta stinsa cu un gest neclar
uitata demult – demult cand imi spuneai
ca ma iubesti indeajuns
sa-mi dai sarutul tau
sa-mi dezgolesti trupul
aproape ca te simt si acum…
ma uit iar la ceas – e mult, mult prea tarziu
dar nu si pentru noi, nu poate fi tarziu
ploaia inca mai uda strazile orasului
ma-ntind in pat, visand
acelasi pat in care te doream
parul tau cazand pe perna mea
acoperindu-mi fata
topita intr-un sarut fierbinte
de buzele ce vor mai mult
mai mult din mine
in aer pluteste mirosul tau
aproape ca-l simt si acum…
ma uit la ceas – e mult, mult prea tarziu
si ma intreb
cum ai putut sa-mi atingi buzele
cum ai putut sa ma privesti in ochi
cand imi spuneai
ca ma iubesti indeajuns
ca apoi totul sa dispara intr-o clipa…
nu, nu m-ai iubit indeajuns
sa ma simti cu adevarat
ai fi stiut atunci tot ce vroiai sa afli vreodata
ma doare indiferenta ta
ma dor cuvintele tale
incerc sa nu ma mai gandesc, dar nu pot
imi aprind o tigara –
poate asa
se vor arde toate amintirile
se vor pierde odata in fumul greu
nu te mai vreau…
ma mint iar
asteptand ca vinul amar
sa-mi amorteasca simturile
nu, nu te mai vreau…
ma uit la ceas – acum e prea tarziu…
chiar si pentru noi
ploaia s-a oprit demult
tigara mea s-a stins
odata cu tine…
Uitare
Nelinisti ce apasa pieptul meu
urmand iar calea lacrimilor reci
cand dragostea-i un dar pierdut
iar noaptea cade-n suflet, ca prin vis…
…Adanc privesc in ochii tai
secretul tau sa-l iau cu mine
sa fur sclipirea lor de-argint
s-aprind lumina lor in mine
sa uit apoi privirea ta
adancul ei plin de tristete…
Pe buze umede sa simt
sarutul tau ca amintire
sa sorb caldura, aprinzand
sangele-amar inimii mele
sa uit apoi sarutul tau
raceala lui fara cuvinte…
Trupul salbatic sa-l cuprind
sa-l invelesc cu pielea mea
sa sap adanc in carnea moale
sa iau durerea si placerea
sa-ti uit apoi atingerea
in departarea ei de mine…
Sa uit de noi, sa uit de tine…
Vis de vara
Nu te mai vreau…
Te iubesc prea mult
Prea mult sa mai simt
Prea mult sa mai doresc
Prea mult sa mai inteleg…
De-acum, voi fi doar eu…
Doar vantul se va juca in parul meu
Iar soarele imi va mangaia trupul gol
Desprins din vara ce arde in suflet.
Doar ploaia ce cade voi adora
Picurand pe buzele mele
Stropi reci de placere.
Iar noptile calde voi astepta
Nebun sa-mi cerseasca, nebun sa imi vrea
Atingerea dulce, un suflet curat
Sa vii iarasi tu, sa cad in pacat
Doar tu, iar in visul meu
Doar vocea ta, soptind
Nu te mai vreau…
Dar eu…eu te iubesc prea mult…
Supradoza
Am gustat prea mult din dulceata pielii tale
cu gura-mi arsa de dorinta
ating buzele tale moi
parul imi cade pe pieptul tau gol
ochii tai caprui imi urmaresc privirea nebuna
cand mainile tale reci coboara incet, incet, pe spatele meu
si iti simt imbratisarea dulce – ametesc
imi dai fiori - si iar, si iar, si iar…
Traiesc frenetic o obsesie totala
iubindu-te, pana la saturatie,
ma voi topi in propriile excese…
si iar, si iar, si iar…
Am gustat prea mult din flacara inimii tale
cu sufletul mistuit la orice atingere a ta
ating poarta visurilor noastre
gandul imi fuge la infinit
te simt numai al meu – doar al meu
cand imi zambesti atingandu-mi fata, coborand incet, incet, pe pieptul meu
si iti simt degetele pulsand pe inima mea – innebunesc
imi dai fiori – si iar, si iar, si iar…
Traiesc frenetic o obsesie totala
adorandu-te, pana la divinatie,
ma voi topi in propriile patimi…
si iar, si iar, si iar…
Refuz
Tot mai des imi apari, tot mai greu te ating
desi imi violez amintirile in fiecare noapte…
tot mai departe te vad, tot mai dureros te simt
desi imi refuz orice gand, orice dorinta…
Si daca singura departare dintre noi
este carnea trupurilor noastre goale -
sa arda de vie
si daca sangele fierband
incinge distanta dintre noi -
sa inghete pe vecie
si daca in calea iubirii noastre
stau cuvintele nerostite –
sa piara de pe buzele mele – reci
sa pastrez doar tacerea noastra – calda
din noaptea in care ne-am iubit prima oara…