Privesc prin geamul ud
cum ploaia inghite incet strazile orasului
aceleasi strazi pe care iti auzeam pasii
aproape ca-i simt si acum…
ma uit la ceas – e mult prea tarziu
dar nu si pentru noi
pe masa zace al tau pahar
inecat de vinul amar
tigara ta stinsa cu un gest neclar
uitata demult – demult cand imi spuneai
ca ma iubesti indeajuns
sa-mi dai sarutul tau
sa-mi dezgolesti trupul
aproape ca te simt si acum…
ma uit iar la ceas – e mult, mult prea tarziu
dar nu si pentru noi, nu poate fi tarziu
ploaia inca mai uda strazile orasului
ma-ntind in pat, visand
acelasi pat in care te doream
parul tau cazand pe perna mea
acoperindu-mi fata
topita intr-un sarut fierbinte
de buzele ce vor mai mult
mai mult din mine
in aer pluteste mirosul tau
aproape ca-l simt si acum…
ma uit la ceas – e mult, mult prea tarziu
si ma intreb
cum ai putut sa-mi atingi buzele
cum ai putut sa ma privesti in ochi
cand imi spuneai
ca ma iubesti indeajuns
ca apoi totul sa dispara intr-o clipa…
nu, nu m-ai iubit indeajuns
sa ma simti cu adevarat
ai fi stiut atunci tot ce vroiai sa afli vreodata
ma doare indiferenta ta
ma dor cuvintele tale
incerc sa nu ma mai gandesc, dar nu pot
imi aprind o tigara –
poate asa
se vor arde toate amintirile
se vor pierde odata in fumul greu
nu te mai vreau…
ma mint iar
asteptand ca vinul amar
sa-mi amorteasca simturile
nu, nu te mai vreau…
ma uit la ceas – acum e prea tarziu…
chiar si pentru noi
ploaia s-a oprit demult
tigara mea s-a stins
odata cu tine…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu