miercuri, 6 februarie 2008

Datoria de a fi fericit

Mi-as dori sa am timp sa citesc mai mult. Am o multime de carti pe jumatate citite, o colectie de reviste care asteapta sa le rasfoiesc de indata ce ajung acasa. Imi plac cartile care dau un sens, care vor sa adauge o aura de mister unui lucru atat de simplu.

Intr-un articol mai vechi am gasit, printre randuri fashion-luxury-beauty, un discurs al scriitorului francez Pascal Bruckner. In "Euforia perpetua - Eseu despre datoria de a fi fericit" intregul maraton dupa fericire se rezuma la remarca lui Voltaire din poemul Le Mondain: "Paradisul terestru este acolo unde sunt". Cel putin asa ne asigura autorul articolului.

Altfel spus, semnificatiile starii de euforie suprema sunt banal fixate in idealuri colective: sanatate, frumusete corporala (oare de ce nu si frumusete interioara), confort si bani, bani, bani. Atat de terestre, de palpabile, pentru ca acestea trebuie sa ne apartina, intr-un fel sau altul. Tuturor, fara nici o exceptie. Suntem datori insine sa fim fericiti? Cu ce pret?

"Mijloacele capata rang de scopuri si isi dezvaluie insuficienta de indata ce extazul cautat nu apare. Astfel incat, cruda eroare, ne indepartam adeseori de fericire tocmai prin mijloacele care ar trebui sa ne permita sa ne apropiem de ea. de aici, concluziile frecvente la adresa ei: ca trebuie sa o revendicam ca pe un drept, sa o invatam ca pe o materie de scoala, sa o construim ca pe o casa; ca se cumpara, se vinde, in sfarsit, ca altii o au din sursa sigura si ca este suficient sa-i imitam ca sa ne scaldam ca ei in aceeasi aura", spune Pascal Bruckner. Exact ceea ce spuneam, asa-zisa fericire e o imitatie stupida, o goana dupa ceva deja testat, verificat, ca o reteta scumpa de salata cu caviar si creveti pe care o citesti intr-o revista glossy de lux.

Scriitorul, satul de atata fericire, se intoarce apoi spre gloriosul "Nu este adevarat ca toti cautam fericirea", adica acea fericire vazuta ca valoare occidentala. Libertate, dreptate, iubire, prietenie...atatea fete ale fericirii si in acelasi timp mai presus de ea. Si cum sa stii ce cauta oamenii de la inceputul lumii fara sa cazi intr-o generalitate lipsita de substanta? se intreaba Bruckner. Probabil aceasta incertitudine naste generalitatea, banalitatea unei fericiri.

Si iata si concluzia care lupta impotriva flagelului cotidian al fericirii: "Nu este vorba sa fii impotriva fericirii, ci impotriva transformarii acestui sentiment fragil intr-un veritabil stupefiant colectiv caruia fiecare ar trebui sa i se consacre sub forma chimica, spirituala, psihologica, informatica, religioasa. Intelepciunea si stiintele cele mai elaborate trebuie sa-si marturiseasca neputinta de a garanta fericirea popoarelor sau indivizilor. Ori de cate ori ne atinge, fericirea da impresia unui har, a unei favori sinu a unui calcul, a unei conduite specifice. Cunoastem poate cu atat mai mult bucuriile acestei lumi, sansa, placerile, norocul, cu cat am abandonat visul de a atinge fericirea cu majuscula".

De astazi am decis sa nu imi mai caut fericirea, sa ma caute ea pe mine, sa mi se daruiasca in mii de feluri, intr-un zambet, in cuvinte frumoase, in ochii lui, in sarutul lui, in frumusetea unei zile insorite, intr-o poveste in care sa ma regasesc intotdeauna alaturi de el.

Niciun comentariu: